Sunati-ne la:

0749 010 305

Antalya – perla litoralului turcesc

Antalya – perla litoralului turcesc
Antalya – locul unde muntele-și dă mână cu marea

 

Antalya este considerată perla litoralului Turciei. Situată la poalele munților Taurus, în sud-vestul Turciei, pe litoralul Mării Mediterane, Antalya este cea mai mare stațiune de pe coasta mediteraneană a Turciei, cu peste 1 milion locuitori. Stațiunea este una dintre cele mai vizitate la nivel mondial și depășește Istanbulul că număr anual de turiști.

 

Turismul care a început să se dezvolte în zonă încă din anii `70 a făcut din Antalya o stațiune de renume internațional. Este locul unde multe echipe românești de fotbal pleacă vara în cantonament,  un oraș încărcat de istorie, cu restaurante și hoteluri luxoase.

 

Peste 9 milioane de turiști vizitează Antalya anual

Peste 9 milioane de turiști vizitează Antalya anual

Destinație de lux

 

Antalya este înainte de toate stațiunea cu cele mai luxoase hoteluri din Turcia. Cel mai bine cotat este Maxx Royal 5* din Belek.  Unitatea de cazare are 512 camere și dispune de 7 piscine. Cele 5 restaurante oferă mâncăruri cu specific nipon, elen, mediteranean, dar și tradițional. Pentru băuturi, clienții au la dispoziție 13 baruri, dintre care unul deschis non-stop. Hotelul are o ciocolaterie și propria brutărie. Dacă ești cazat acolo te poți bucura de serviciile centrului SPA sau poți juca golf pe terenul de renume mondial, cu 18 găuri.

 

Dincolo de hoteluri luxoase, Antalya mai este renumită și pentru serviciile de tip Ultra All Inclusive. Diferența față de un pachet All Inclusive este că, în general, nu mai ai de platit nimic în plus în cadrul hotelului. Ai la dispoziția ta toată gama de băuturi și preparate culinare, 24/24, gratuit. De obicei pachetele Ultra All Inclusive conțin diverse elemente în plus, precum acces gratuit la mini-bar, acces gratuit la centrul SPA (dacă el există) și alte astfel de detalii.

 

Maxx Royal Belek dispune de 7 piscine, 5 restaurante și 13 baruri

Maxx Royal Belek dispune de 7 piscine, 5 restaurante și 13 baruri

Climatul ideal în timp de vară

 

Antalya este situată pe coasta de sud-vest a Anatoliei, la poalele Munților Taurus, la o distanță de 32 km față de Belek. Poziția geografică îi asigură orașului un climat mediteranean, cu peste 3.000 ore de soare anual. În timpul verii temperaturile aerului sunt cuprinse între o medie de 25 – 29 grade C. Temperatura apei este cuprinsă între 25 și 28 grade C.

 

Clima este ideală pentru cultivarea citricelor, bananierilor, măslinilor, florilor de câmp și a bumbacului. Mai mult decât atât, piața locală de fructe și legume satisface 65% din necesarul provinciei. Acest lucru se regăsește în meniurile delicioase pe care le puteți gusta în timpul șederii acolo.

 

În timpul verii temperatura apei este de 25-28 grade C

În timpul verii temperatura apei este de 25-28 grade C

 

Doner Kebab la el acasă

 

Bucătăria turcească este una dintre principalele atracţii ale staţiunii. Mâncărurile au influenţe asiatice şi balcanice. Acolo puteți gusta meze-le (aperitive cu legume împănate sau prăjite în ulei, salate picante, iaurturi și paste) înainte de cină, sarma (sarmale cu orez și stafide în foi de vită) sau cerkez tavugu (pui gătit în oală de lut cu pesmet și nuci). Fiind o stațiune pe litoral, preparatele din fructele de mare sunt foarte populare în rândul turiștilor. La desert sunt preferate gogoșile cu sirop de ciocolată, borek (plăcinte cu diverse umpluturi) sau halva.

 

Și dacă ești în Turcia ar fi păcat să nu guști tradiționalul Doner Kebab. Preparatul este gătit cu miel fript la proțap. La carne se adaugă legume proaspete: roșii, ceapă, varză, castraveți și ardei murați. Toate ingredientele se strâng într-o lipie subțire, preîncălzită. Peste preparat se toarnă un sos din iaurt cu usturoi. Pentru această delicatesă veți plăti aproximativ 6 euro de persoană.

 

Doner Kebab se face cu carne de miel

Doner Kebab se face cu carne de miel

 

Flacăra eternă din Olimpos

 

Antalya are numeroase obiective turistice renumite. Putem să amintim de Poarta lui Hadrian, care datează din secolul II Î.Hr. Orașul are și numeroase moschei construite în secolele XIII –  XVIII, precum Yivli Minare sau Mura Pasa. Tot acolo regăsim și muzeul regional, care acoperă o suprafață de 7000 metri pătrați și este împărțit în 13 saloane.

 

Printre cele mai impresionante atracții turistice este Flacăra eternă. Vorbim despre un fenomen natural, care poate fi găsit pe marginea munților Cirali, din satul Olympos. De peste un mileniu acolo ard 12 flăcări, aparent fără nicio explicație. Combustibilul este de fapt gazul metan care este emis din rocă.

 

Flacăra arde de peste o mie de ani

Flacările ard de peste 1.000 de ani

 

Nu ai timp să te plictisești

 

Vacanțele în Antalya vin la pachet cu o multitudine de excursii opționale din care poți alege. Aveți opțiunea de a face rafting, scufundări, jeep safari sau un tur în canoe pe râul Aksu.  Vă puteți relaxa la băile turcești sau în cadrul unei seri turcești, cu cină și dansuri tradiționale, dar puteți face și o crozieră pe insula Șoarecilor sau cascada Karpuzkaldiran.

 

Poate una dintre cele mai solicitate excursii opționale rămâne, însă, cea la Pamukkale. Acolo puteți găsi cea mai veche stațiune balneară din lume a cărei istorie se leagă de orașul grec Hierapolis. Costul excursiei este de aproximativ 45. În acești bani aveți inclus transportul, prânzul, taxa de intrare, ghid turistic și băuturi răcoritoare pe drum.

 

Terasele de calcar de la Pamukkale sunt formate de peste două mii de ani

Terasele de calcar de la Pamukkale sunt formate de peste 2.000 de ani

 

În încheiere vă dăm un sfat: dacă faceți cumpărături în bazar, țineți cont de faptul că sâmbăta toate prețurile sunt mai mari, iar dacă plătiți în monedă străină, s-ar putea ca produsele să vă coste mai mult. Pe curând dragi, iubitori de călătorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *