Sunati-ne la:

0749 010 305

Află ce vei putea vedea în cadrul unui pelerinaj în Israel

Află ce vei putea vedea în cadrul unui pelerinaj în Israel

Pelerinajul, prin definiție este o călătorie rituală, făcută într-un loc sfânt. Un pelerinaj în Israel cu Filadelfia Turism presupune, însă, mai mult decât atât. Evident că n-o să putem compara pelerinajul, cu o vacanță într-o destinație exotică. Călătoria va fi cel puțin la fel de spectaculosă, însă, din cu totul alte motive.

 

Un pelerinaj în Israel este mai mult decât o vizită a unor obiective religioase

Un pelerinaj în Israel este mai mult decât o vizită a unor obiective religioase

Jaffa și Haifa

 

Pelerinajul în Israel va începe în Tel Aviv, capitala recunoscută în plan internațional. Prima oprire va avea loc la portul Jaffa, despre care mitologia egipteană spune că a fost construit de unul dintre fiii lui Noe, imediat după Marele Potop. Zona este înțesată de obiective turistice deosebite. Piatra Andromedei, Aleile Zodiac, Piața Ceasului sau Dealul Jaffa sunt elementele cu care portul își vrăjește vizitatorii.

 

La 2 ore distanță cu mașina se află și Haifa, al treilea oraș ca mărime din Israel. Localitatea de la poalele Muntelui Carmel are o vechime de peste 3 milenii. Grădinile Suspendate din Haifa sunt emblema orașului. Cele 18 terase se întind pe o suprafață de peste 200.000 metri pătrați și sunt mărginite de cascade.

 

Grădinile Suspendate din Haifa se întind pe o suprafață de peste 200.000 metri pătrați

Grădinile Suspendate din Haifa se întind pe o suprafață de peste 200.000 metri pătrați

Nazaret și Buna Vestire

 

Locul copilăriei lui Iisus, Nazaretul este unul dintre locurile sfinte ale Israelului. Asemenea Ierusalimului, adăpostește lăcașuri de cult considerate sfinte atât de către musulmani, cât și de către creștini. Nazaretul a fost vizitat de către trei papi: Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea.

 

Conform Noului Testament, Nazaretul este locul în care se afla casa Fecioarei Maria și a lui Iosif, loc în care a primit Vestea miracolului sarcinii de la Arhanghelul Gavril. Itinerariul pelerinajului cuprinde și Biserica Ortodoxă a Bunei Vestiri din Nazaret. Lăcașul de cult este situat deasupra unui izvor subteran. Conform tradiției creștine, izvorul a fost folosit ca sursă de apă de către Fecioara Maria.

 

Nazaretul a fost vizitat de către trei papi

Nazaretul a fost vizitat de către trei papi

Locul botezului de pe Iordan

 

Un pelerinaj în Israel nu ar fi complet fără o oprire pe marginea râului Iordan. Itinerariul cuprinde o vizită la locul Botezului Mântuitorului Iisus Hristos. Yardenit poate fi găsit în regiunea Galileea, în apropiere de gura de vărsare a Iordanului în Marea Galileii.

 

Yardenit este însă un loc de pelerinaj reglementat de guvernul israelian. Asta deoarece situl considerat din punct de vedere arheologic corespondent al celui menționat în Sfâna Scriptură a fost închis timp de 30 ani.

 

Yardenit se află în apropiere de vărsarea râului Iordan în marea Galileii

Yardenit se află în apropiere de vărsarea râului Iordan în marea Galileii

Fortăreața Masada și Ierihonul

 

Pe o colină, cu o înălțime de 450 metri față de nivelul Mării Moarte, veghează solemn Fortăreața Masada. A fost ridicată în secolul I Î.Hr., de către Irod cel Mare. Masada a fost ultima redută a iudeilor în calea invaziei romane, după cucerirea Ierusalimului. Fortăreața a fost redescoperită în 1838. În 1966 a început reconstrucția, iar din 2001 fortăreața a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

 

De la Masada, pelerinajul vă va duce în Ierihon. Orașul palestinian este amplasat pe malul estic al râului Iordan. Localitatea este considerată cea mai veche așezare urbană din lume și totodată prima care a avut fortificații. Conform descoperirilor arheologice, actuala locație a Ierihonului era locuită încă de acum 12.000 ani.

 

Fortareata Masada este din 2001 in patrimoniul Mondial UNESCO

Fortăreața Masada este din 2001 în patrimoniul Mondial UNESCO

Pelerinaj la locul Nașterii Domnului

 

Probabil una dintre cele mai memorabile scene biblice este cea a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Așa se face că unul dintre punctele centrale ale pelerinajului în Israel este Betleemul. Mai exact, Biserica Nașterii Domnului. Lăcașul de cult a fost construit pe locul peșterii în care s-a născut Mântuitorul.

 

Complexul ce o înconjoară acoperă 12.000 metri pătrați. Lăcașul de cult are trei altare: unul central și două mai mici aflate în absidele laterale. Prin aceste nișe se coboara în Peștera Nașterii Domnului, o mică grotă naturală, situata sub altarul central.

 

Biserica Nașterii Domnului a fost construită pe locul peșterii în care s-a născut Mântuitorul

Biserica Nașterii Domnului a fost construită pe locul peșterii în care s-a născut Mântuitorul

Unul dintre punctele finale ale pelerinajului este Via Dolorosa. Strada din Orașul Vechi al Ierusalimului este considerată ca fiind drumul pe care Iisus Hristos l-a parcurs în drum spre Dealul Golgota. Cu o lungime de 600 metri, Via Dolorosa cuprinde 14 locuri în care Mântuitorul s-a oprit.

 

Pentru mai multe informații referitoare la pelerinajul în Israel puteți accesa site-ul Filadelfia Turism. Pe curând, dragi iubitori de călătorii.

5 thoughts on “Află ce vei putea vedea în cadrul unui pelerinaj în Israel

  1. Solomie Gheorghe

    As dori o excursie in luna septembrie -octombrie dar pe linga IERUSALIM sa fie si orasul PIETRA si palestina pentru doua persoane va rog frumos VA MULTUMESC

  2. Gherghe Tudor

    Buna seara,
    Este posibil un nou pelerinaj(cum este cel organizat in luna mai 2017)?
    Sunt interesat de o excursie organizata prin pelerinaj in luna septembrie -octombrie in Ierusalim, sa fie si orasul Pietra si Palestina/doua persoane.
    Multumesc,

  3. Pingback: Te invităm să vizitezi Israelul! Află ce vei putea vedea în cadrul unui pelerinaj – Stiri Crestine.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *