Sunati-ne la:

0749 010 305

Lasă-te mângâiat de soarele Greciei pe cele mai frumoase plaje din Thassos

Lasă-te mângâiat de soarele Greciei pe cele mai frumoase plaje din Thassos
Este bine să fii informat atunci când mergi în vacanță. De aceea ți-am pregătit o listă cu cele mai spectaculoase plaje din Thassos.

 

Tărâm de legendă, Grecia este una dintre destinațiile care n-ar trebui să lipsească din itinerariul oricărui turist. Dacă ar fi să călătorești o singură dată în viață, atunci ar trebui să o faci în Republica Elenă. Motivele sunt numeroase, dar astăzi vom vorbi despre plajele minunate adăpostite de insula Thassos.

 

Thassos este insula cu cea mai frumoase plaje din Grecia

Thassos este insula cu cele mai frumoase plaje din Grecia

Thassos – răsfăț în Insula de Smarald

 

O legendă veche spune că atunci când Dumneazeu a creat lumea, a cernut pământul printr-o sită. Toate țările au avut sol bun. Ceea ce a rămas în sită, Dumnezeu a aruncat peste umăr și astfel a luat naștere Grecia.

 

Norocul, spunem noi, a fost că le-a aruncat în Marea Mediterană. Așa se face că cele peste 2.000 insule au beneficiat de un climat blând și de condițiile ideale pentru formarea a sute de plaje spectaculoase. De altfel Grecia are aproape 15.000 km de coastă. Nicăieri, însă, trupul și sufletul nu vor găsi atâta plăcere ca în Thassos.

 

Plaja de marmură este situată la 5 km de Limenas, capitala insulei Thassos

Plaja de marmură este situată la 5 km de Limenas, capitala insulei Thassos

Lista turistului în Thassos

 

Insula de Smarald are 55 de plaje, împrăștiate pe cei 100 km de țărm. Cu refugii intime, sanctuare pentru nudiști sau plaje unice, Thassos te va face să te îndrăgostești iremediabil de ea.

 

Golden Beach a fost până nu demult cea mai căutată plajă a insulei. Aflată la 12 km distanță față de capitala insulei, fâșia de nisip auriu este preferată de familiile cu copii. Plaja are distincția Blue Flag și este amenajată în totalitate cu șezlonguri și umbrele.

 

Paradise Beach este singura locație din Grecia unde se poate face nudism, însă, doar în partea de nord. Restul plajei este renumită pentru valurile constante și este frecventată de mulți turiști. Puteți ajunge acolo cu mașina, după un drum de 20 km din Limenas.

 

Limenaria este tipicul orășel grecesc, cu străduțe umbroase, înțesate de cafenele, taverne și mici chioșcuri cu suveniruri. La marginea de sud a localității se poate găsi și plaja. Curată, cochetă și cu tot ce ai avea nevoie în apropiere, Limenaria Beach este ideală toate tipurile de turiști.

 

makryammos-thassos

În apropierea țărmului plajei Makryammos sunt trambuline și tobogane gonflabile

Marble Beach este spectaculoasă. Ceea ce îi conferă unicitate este faptul că în loc de nisip, veți călca pe mici pietricele albe de marmură. Dacă, în urmă cu 3-4 ani Saliara era un refugiu știut de puțini, în prezent plaja este amenajată pentru turiști. În apropiere găsiți o parcare, iar lângă apă puteți servi băuturi răcoritoare, cafea și mâncare.

 

Alyki este denumirea dată micii stațiuni, care adăpostește două plaje complet diferite. O limbă îngustă de pământ împădurit separă două golfuri fermecătoare. Cel dinspre sud este mărginit de taverne și terase. Acolo puteți găsi agitația specifică unei locații de distracție. Golful dinspre nord, în schimb, este puțin mai stâncos. Acolo puteți găsi liniște pentru a vă relaxa la soare.

 

Makryammos are o lungime de 2 km. Plaja este populară pentru faptul că intrarea în apă se face treptat, pe o suprafață mare. Astfel încât, la o depărtare de câțiva metri de țărm apa nu este foarte adâncă. În zonă găsiți și taverne, dar pentru șezlonguri și umbrele va trebui să plătiți aproximativ 10 euro.

 

Alyki adăpostește două plaje sub forma unor golfuri separate de o limbă de pământ împădurită

Alyki adăpostește două plaje sub forma unor golfuri separate de o limbă de pământ împădurită

La Potos Beach veți găsi atmosfera ideală pentru o zi sub soarele Greciei. Muzică în surdină, cafenele cu cocktail-uri răcoritoare, nisip fin  și ape curate. Este un mix de elemente, care se îmbină pentru a crea tabloul unei zile de vară la Mediterană.

 

Deși veți vedea că se practică și topless-ul pe plajele din Thassos, trebuie să știți că acest lucru nu este pe placul grecilor. Mai ales în zonele frecventate de familii cu copii. Așa că, dacă vă aflați pe o astfel de plajă, evitați să vă dezbrăcați mai mult decât trebuie. Pe curând, dragi iubitori de călătorii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *