Sunati-ne la:

0749 010 305

Cele mai frumoase destinații culinare de vacanță

Cele mai frumoase destinații culinare de vacanță

Probabil trebuia să spunem ”cele mai delicioase destinații culinare de vacanță”, dar o să vă lăsăm pe voi să decideți asta. Noi nu putem fi decât subiectivi cu locurile și preparatele specifice de care ne-am îndrăgostit de-a lungul celor 11 ani, în care v-am adus vacanțele cu zâmbete incluse.

 

Prin urmare v-am pregătit un mic ”Meniu de Vacanță”. Veți regăsi recomandările noastre cu preparate care merită încercate în câteva dintre cele mai frumoase destinații de vacanță. Până la urmă, nicio vacanță nu este completă fără să încerci lucruri noi.

 

Grecia

 

Melitzanosalata – chiar dacă grecii sunt renumiți pentru preparatele marine, nu trebuie să ratați această salată de vinete delicioasă. Celelalte ingrediente sunt ceapă roșie, pătrunjel, ulei de măsline, suc de lămâie, sare și piper.

 

Gyro – parcă sună cunoscut. Este celebra shaorma grecească. Se face cel mai des din carne de porc și pui, gătită la rotisorul vertical. Se servește în lipie, cu diverse legume și sosuri.

 

Horiatiki – știm că vă place o masă mai bogată, dar ar fi păcat să nu încercați una dintre celebrele salate grecești, cu brânză feta. Restul sunt clasicele ingrediente: roșii, castraveți, măsline, ceapă etc.

 

Bulgaria

 

Tarator – da, bulgarii se pricep la făcut ciorbe. Mai ales că Tarator este perfectă pentru o zi călduroasă de vară. Castraveți, iaurt, usturoi și mărar sunt ingredientele acestui preparat răcoros.

 

Lyutenitsa – este preferatul bulgarilor. De fapt un sos, mai mult decât un preparat în sine, dar este atât de delicios, încăt se consumă gol, cu păine prăjită. Conține piure de roșii, morcovi și ardei roșii iuți.

 

Sarma – da, chiar despre sarmale este vorba. Merită să le încercați și pe cele preparate de bucătarii iscusiți ai Bulgariei. Până la urmă, unde mai poți călători în străinătate și să mănânci sarmale?

 

 

restaurant vacanta

 

Spania

 

Tortilla espanola – este grozavă dimineață, la prânz sau cină, ca aperitiv sau fel principal. Este o omletă, în care spaniolii adaugă ouă, cartofi și ceapă.

 

Gazpacho – sau salmorejo sunt supe delicioase și răcoritoare de roșii. Gazpacho conține și castraveți, ardei gras, ceapă, usturoi, ulei de măsline, oțet și sare.

 

Churros – este de fapt un desert. Aluatul poate fi făcut și din cartofi și se prăjește în baie de ulei. Se mănâncă cu ciocolată sau zahăr pudră.

 

Thailanda

 

Tom Yum Goong – este un preparat emblemă pentru această destinație exotică. Este o supă picantă de creveți și ciuperci. Se amestecă cu iarbă de lămâie (o plantă specifică zonelor tropicale), chilli, eșalote și galangal (o specie de ghimbir).

 

Khao Pad – este un fel fără pretenții. Orez prăjit, cu ouă, ceapă și câteva mirodenii. Poate fi combinat cu castraveți, chilli, creveți și multe alte ingrediente.

 

Yam Pla Dook Foo – se pronunță mai greu decât se mănâncă. Este somn prăjit, cu salată de mango verde. Salata este dulce, acrișoară și picantă

 

 

preparate thailanda

 

Maldive

 

Mas Huni – este preparatul vedetă al bucătăriei maldiviene. Mas Huni este o salată de ton afumat, cu pulpă de nucă de cocos și ceapă. Se servește la micul dejun.

 

Bis keemiya – este aperitivul perfect. Aluatul este umplut cu ton, ou, ceapă și varză mărunțită. Se prăjește ușor și devine o masă ideală între mese.

 

Saagu bondibai – este o budincă de sago (un amidon extras din tulpina unor palmieri), cu lapte de cocos și cardamon. Este un preparat vegetarian deosebit de gustos.

 

Israel

 

Hummus – este o specialitate făcută din piure de năut, pastă de susan, ulei de măsline și lămâie. Se servește cu o lipie crocantă și poate fi acompaniată de diverse alte legume sau carne de miel.

 

Kanafeh – un aluat delicios, prajit, umplut cu brânză de capră. Peste se toarnă un sirop dulce și apă de trandafiri sau esență de portocale.

 

Falafel – sunt de fapt niște chiftele din năut și fasole fava. Se pot servi în combinație cu hummus și murături.

 

 

street food

 

 

Nu este de mirare că ni s-a făcut foame în timp ce vă descriam toate aceste preparate. Încheiem aici lista și vă lăsăm pe voi să explorați în continuare delicatesele acestor destinații de vacanță. Dacă aveți și alte recomandări, ne-am bucura să le auzim. Ne puteți scrie în comentarii ce alte bucate credeți că ar trebui să facă parte din acestă listă.

 

Pe curând, dragi iubitori de călătorii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *